,, Drumul spre iad este pecetluit cu capete de preoţi” - Dante


Matrioşka. O păpuşă mare în interiorul căreia se află mai multe păpuşi mici. După acest model rusesc parcă, la Ungheni ( jud. Mureş) o biserică ortodoxă se construieşte peste o biserică mai mică revendicată de comunitatea greco-catolică din localitate.
Pentru a încerca să mă lămuresc asupra situaţiei de acolo, am luat legatura telefonic cu preotul ortodox Ioan Man. Nu am putut stabili o întâlnire, iar la telefon uşor intrigat de faptul că mă interesez de construcţie, părintele mi-a spus că locul şi biserica veche, peste care se construieşte biserica, aparţin comunitaţii ortodoxe şi că lucrările se execută legal, în baza autorizaţiei de construcţie nr.137 din 27 aprilie 1998. Părintele susţine că la momentul obţinerii autorizaţiei de construcţie, în Ungheni nu era constituită comunitatea greco-catolică.

La Primăria Ungheni, pentru a duce demersul mai departe, am avut o întâlnire cu primarul Ioan Covrig care mi-a relatat următoarele:

IC: După actele care sunt la primărie biserica veche este biserică ortodoxă nu greco-catolică. E înregistrată în Cartea Funciară care e depusă la primărie. Aceasta arată că de din 1890 biserica veche este biserică ortodoxă.

Rep: Se spune că biserica ar fi fost construită între anii 1858-1864 de greco-catolici şi în baza unui decret din 1948, în 1968 ar fi fost luată de comunişti şi cedată bisericii ortodoxe.
IC: Biserica a fost luată târziu după patru zeci şi opt, dar nu era greco-catolică pentru că nu au construit-o ei ci a construit-o groful de la Moreni, după cum am auzit poveştile prin localitate. În 1990 când s-a discutat problema trecerii ortodocşilor la greco-catolici enoriaşii din Ungheni au hotărât să rămână la ortodocşi. Nu a hotarât nici primăria, nici preoţii. Au hotărât cei patru, cinci sute de oameni care se duc în fiecare duminică la biserica ortodoxă. La recesământul din 1996 sunt înregistraţi aproximativ 2800 de ortodocşi şi 61 de persoane care s-au declarat greco-catolici. Dacă întrebaţi cine a fost în comitetul parohial când s-a hotărât trecerea la biserica ortodoxă veţi găsi enoriaşii care sunt acuma la greco-catolici. Pentru că nu au mai fost aleşi în comitetul de conducere al bisericii ortodoxe s-au mutat la catolici.

Rep: Părintele IoanMan îmi spunea că are autorizaţie de construcţie pentru noua biserică din 1998 şi că la data respectivă nici nu era constituită comunitatea greco-catolică.
IC: Da, are autorizaţie dată de Patriarhie. A primit aprobarea de la Bucureşti şi într-adevăr la data aceea greco-catolicii nici nu aveau preot. Făceau slujbele acasă la o fostă contabilă din primărie.


Rep : Autorizaţia de construcţie e pe un acel amplasament?
IC : Da. Există un plan de acţiune trimis la Bucureşti care a fost aprobat de Ministerul Culturii si Cultelor şi de Patriarhia Română. Parohia ortodoxă a dus documentaţia solicitată şi li s-a emis autorizaţia de construcţie.

Rep: Acum revendicările greco-catolicilor cum s-ar mai putea onora, dacă biserica e dărâmată şi înconjurată de cea nouă?
IC: E o luptă urâtă între dânşii, între biserici şi ştiţi că în felul ăsta dacă ‚,ieşi afară” şi soliciţi, poţi să primeşti nişte bani. Îi termini… şi noi le-am dat bani şi la unii şi la alţii. Consiliul a hotărât să le dăm bani în funcţie de numărul enoriaşilor. Greco-catolicii cerut acum 30.000 lei să îşi termine biserica şi le-am dat. Anul trecut ortodocşii au primit de la primărie 334.300 lei, iar greco-catolicii 4.300 lei. Noi le-am acordat tot sprijinul, le-am dat tot concursul. Le-am dat autorizaţie de demolare, aşa cum spune legiuitorul, şi le-am dat bani în funcţie de ce au hotărât consilierii.

Rep: Am vrut să aflu şi părerea dumneavoastră vizavi de această problemă aparută în comunitate. Nu se putea evita totuşi dărâmarea unei biserici?
IC: Biserica nu era înscrisă pe lista monumentelor istorice. Dacă intraţi înăuntru veţi vedea că nu mai avea viaţă. Biserica nu are fundaţie. E construită din cărămidă făcută de străbunicii noştri şi se vede cum se degradează şi pică pereţii. Oricum într-un fel biserica tot acolo rămâne. O darâmă şi o pune parte de interior în construcţia nouă.
Mergând mai departe în aflarea adevărului am stabilit o întâlnire cu preotul Lucian Dudaş la casa parohială greco-catolică din localitate.

Rep: Părinte am fost la Primărie şi mi s-a spus că în actele de acolo biserica cu hramul „Sfintei Treimi” figurează încă din 1890 ca fiind biserică ortodoxă. Care e părerea dumneavoatră?
Pr. Lucian Dudaş: Nu e adevărat. Am acte doveditoare. Am extrase de cărţi funciare încă de pe vremea imperiului austro-ungar, cărţi funciare care nu mai există la Cadastru sau Cartea Funciară. Le-am salvat din mâinile celor care ne vor răul. Vi le pun la dispozitie.

(Consultând documentaţia pusă la dispoziţie am remarcat că în ,, copia fidelă” (cum se numea atunci) a cărţii funciare cu nr.79-Ungheni, cu antetul în limba maghiară, la pozitia 7 scrie următoarele: ,,Pres. la 24 mai 1968. Nr. 841. În urma cererii înregistrate cu nr. 841/165 se rectifică numele proprietarului Biserica Greco-Catolică în cea de Biserica Ortodoxă Română”. În extrasul de carte funciară cu nr.70 la partea a II-a, punctul 11 se specifică: ,,Parohia Ortodoxă Română – 1/1 casa cu nr.233 si casa de pe str. Pietrişului şi Morii plus rest teren, părăsirea cultului greco-catolic conf. decretului 177/1948”, iar într-un extras de carte funciară mai nou cu nr.79, anexa 4, partea a I-a, punctele 3 si 4 scrie: ,, biserică si cimitir, arător, casă de lemn cu încaperi si altele, rât, iar la partea a II-a, punctul 1: ,, Biserica Ortodoxă Română – 1/1. Rectificare 1968 “)

Pr. Lucian Dudaş: Să explicăm pentru cei care nu cunosc că ,,rectificare” în acest context înseamnă ,,punere în posesie”. În 1968 statul comunist român a avut, să spunem aşa, o revelaţie în faţa lui Dumnezeu că nu va dăinui mult şi atunci a împroprietărit în masă cu fostele noastre proprietăţi pe fraţii noştrii ortodocşi. În cartea funciară, cu antet în limba maghiară, scria - ,, Biserica Greco-Catolică Ungheni.” Ei au şters şi au scris ,,Biserica Ortodoxă Română Ungheni,” fără a specifica pe verso în baza cărui decret s-a făcut modificarea. Constituindu-se astfel într-un fals au obţinut autorizaţia de construcţie. Ei au vrut să construiască noua biserică ortodoxă în mijlocul localităţii pe locul actualei primării, dar cum în acel an s-a reânfiinţat Parohia Greco-Catolică şi de frica faptului că noi vom cere restituirea bunurilor noastre, au început să construiască în jurul bisericii noastre. Acest procedeu de construcţie se numeşte ,,colivie“ pentru că este ca o colivie care înghite o pasăre. Cum procesul de construcţie nu se duce la bun sfârşit noi îl numim şi ,,chiuretare“. Ei construiesc în jurul bisericii noastre, acoperă biserica nouă, dar partea din faţă, unde urmează să fie amplasate cele două turle, rămâne neconstruită pentru a putea extrage din pântecele ei biserica veche.

Rep: Când aţi fost numit preot în această parohie greco-catolică?
Pr. Lucian Dudaş: Eu sunt primul preot stabil de după 1948. Am fost numit aici în anul 2001. Preoţii dinaintea mea au fost preoţi misionari mai în vârstă. Comunitatea era foarte mică când am venit, de numai douăzeci de familii. Motivul? Nu aveau biserică şi casă parohială. Parohia nu era persoană juridică, în cimitirul care a fost al nostru şi unde avem îngropaţi doi preoţi greco-catolici, nu aveau acces. Astfel oamenii s-au ferit să vină la noi. Comunitatea era totuşi constituită din 1994, dar se tărăgăna acceptarea ei de către Primarie. Primăria trebuia să emită un decret de costituire a comunităţii greco-catolice. Aceasta s-a întâmplat doar în anul 1999, la insistenţele prefectului de atunci. Acum în comunitate sunt 82 de familii. Edilii locali nu voiau să accepte formarea acestei comunitaţi pentru că era o problemă pentru ei. Automat, formându-se comunitatea se revendicau unele drepturi. Când am venit aici la 1 martie, arhiepiscopul nostru Lucian Mureşan mi-a dat un mesaj de pace pentru preotul Man. Mesajul nu a fost înţeles. Atunci am cumpărat această casă parohială la periferia localităţii, am construit o biserică tot la periferia localităţii pe pamânt cumparat de credincioşii mei pentru că Primaria nu a vrut, ca din cele 64 de iugăre (1 iugăr = 0.5775 ha) de pământ cât am avut înainte de 1948, să ne dea teren să construim. Motivaţia primăriei -,,nu avem pământ “.

Rep: Eu am vorbit cu primarul Ioan Covrig şi îmi spunea că vă ajută în egală măsură cu cei din comunitatea ortodoxă.
Pr. Lucian Dudaş: Da. Până anul trecut am primit 7.000 lei anual. Comunitatea ortodoxă primea 200.000 lei. Anul acesta lor am înţeles că li s-au aprobat în jur de 500.000 lei, iar nouă 30.000 lei prin presiunea pe care a făcuto consilierul Pătran, un ortodox venit din sudul ţării, căruia îi mulţumesc încă odată.

Rep: De fapt acuma ce revendicaţi dumneavoastră ca păstor al greco-catolicilor?
Pr. Lucian Dudaş: Mesajul meu a fost de pace. Nu am cerut nimic. Noi am cerut un singur lucru : să nu se demoleze acest simbol al românilor de pe Valea Nirajului. Biserica a fost prima biserică românească din localitate.Înainte de martiriul din 1942 erau trei familii de ortodocşi în localitate, restul românilor erau greco-catolici. Prima biserică a fost construită din lemn pentru că în imperiul austro-ungar era obligatoriu ca bisericile să nu fie construite din piatră. Ca urmare a anului 1848, când flacăra revoluţiei a cuprins oamenii din localitate şi din zonă, aceştia s-au revoltat. Răzbunarea regimului a fost să li se incendieze casele. S-a pârjolit satul şi a ars şi biserica. Românii, iobagi pe atunci şi-au adunat forţele şi din 1858 până în 1864 cu eforturi foarte mari şi cu ajutor extern au construit o biserică din piatră. Ca urmare a acestor evenimente a început un val de prigoană şi umiliri împotriva lor, ţinându-se cont şi de faptul că Ungheniul (Niraşteu cum era numit în perioada aceea) a fost Arhidiaconat având în subordine inclusiv Târgu Mureşul. Noi am cerut ca această biserică devenită simbol al rezistenţei românilor împotriva regimului austro-ungar, dacă nu există o altă modalitate, să fie reconstruită langă biserica nouă ca monument UNESCO pe care să se aplice o placă şi să se specifice că biserica a aparţinut greco-catolicilor, să se facă ,,mea-culpa“ că biserica s-a dărâmat şi a fost construită pe un alt amplasament pe motiv că s-a construit o biserică mai mare.

Rep : În jurul bisericii nu era cimitir?
Pr. Lucian Dudaş : Ba da. A existat un cimitir, pe locul unde este acuma fundaţia bisericii noi. Conform tradiţiei de la ţară preoţii, ctitorii, coratoratul se înmormântau în jurul bisericii ca semn de respect. Unde sunt acele oseminte? Am martor un studet , care la începerea demolării era copil şi se juca cu un craniu prin curtea bisericii când se dezgropau aceste morminte, tulburându-se somnul de veci a celor morţi. Cu craniul cui se juca ? Poate al unui preot, a unei preotese, copil de preot sau corator. Ce s-a întamplat cu acele oseminte?

Rep : Şi nu aţi întrebat ce s-a întâmplat cu ele?
Pr. Lucian Dudaş: Ba da. Nu mi-a răspuns nimeni. De şapte ani strig în întuneric şi nu mă bagă nimeni în seamă. Eu nu exist pentru ei. Am făcut tot felul de acte şi înscrisuri, am făcut un memorandum pe care l-am trimis Preşedenţiei, primului ministru, Patriarhiei, Ministerului Culturii şi Cultelor, altor ministere pentru a opri această acţiune şi nu am primit nici un răspuns. Noi nu i-am dat în judecată pentru că în momentul în care ajungem acolo credinciosul, omul simplu se ,, sminteşte “ şi Mantuitorul nostru Isus Hristos spune că noi preoţii, care suntem lumina lumii ,mai bine ne-am lega de gât o piatră de moară decât să-l smintim pe cel mic.

Rep:Vă simţiţi persecutat în vreun fel?
Pr. Lucian Dudaş: Da. Se fac nişte presiuni extraordinare asupra mea mai ales în ultimul timp. Nu mă fac victimă pentru că nu mi-e frică. Cu puţin timp în urmă m-a căutat poliţia pentru a treia oară. Pentru că nu eram acasă au întrebat vecinii. Acestia vin şi mă întreabă îngrijoraţi ce am făcut de sunt căutat de poliţie atât de des. M-am dus la sediul lor. Acolo: ,, păi staţi puţin... că să vedeţi... că trebuie să dau un telefon la Târgu Mureş... “. Ei vor să mă acuze de violenţă şi instigare la violenţă, dar nu au dreptate. Totdeauna am pus cuvântul păcii şi dreptăţii înainte. Ştiu că sunt intimidări, presiuni psihologice ca să mă sperie. Primesc noaptea apeluri de la telefoane cu număr ascuns fară să spună nimeni nimic. Pe stradă chiar si când sunt în sutană mi s-a întâmplat să fiu scuipat şi să mi se spună de către unii oameni că sunt eretic şi că produc o schismă în sânul comunităţii locale. Înainte de a termina locaşul nou, la 1 decenbrie 2006, am ţinut slujbele în casa unui corator care a fost primul om ce şi-a deschis porţile casei pentru biserica greco-catolică şi apoi în fostul atelier de mecanică al şcolii timp de opt ani. Acolo s-a tăiat gazul pe motiv că nu exista plan pentru instalaţie, s-a tăiat curentul pe motiv că cele două becuri şi două neoane consumă prea mult. Biserica noastră nouă nu este căutată pentru că noi suntem aşa zisa comunitate a ,, leproşilor” din localitate

Rep : Biserica nu a fost trecută pe lista monumentelor istorice. De ce?
Pr. Lucian Dudaş: Aşa e. Locaşul vechi nu a fost trecut pe lista monumentelor istorice cu toate că există o lege care prevede că orice contrucţie care are peste o sută de ani intră în patrimoniu national. Dacă autorităţile nu au trimis documentaţia nicăieri acest lucru nu s-a putut întâmpla. Odată înregistrată ca monument istoric demolarea ei s-ar fi făcut mult mai greu şi edilii ştiau asta. Dumnezeu a făcut să cunoaştem un Vicar Episcop Auxiliar din Anglia care a donat 70% din valoarea bisericii nou construită, din veniturile proprii, fiind profund mişcat că într-un secol în care ne numim europeni luminaţi se mai întâmplă lucruri care în alte părţi ale lumii s-au întâmplat în urmă cu o mie de ani. Se întâmplă, în România zilelor noastre, ca o biserică să fie dărâmată din răutatea unor oameni.
Aceasta este povestea bisericilor matrioşka din Ungheni şi a conducătorilor ei.
Judecaţi dumneavoastră. Sau mai bine nu. Are cine să judece.

Nelu SABĂU